Despre Israel, stat rasist

Mi s-a adus la cunoștință că luna trecută a avut loc festivalul anual al urii față de evrei, intitulat ”Israel Apartheid Week”. A fost un minunat prilej pentru stângiștii din peste 40 de campusuri ale universităților occidentale să sarbătorească împreună cu prietenii lor fasciști islamiști și cu alte persoane care-i urăsc pe evrei din principiu. La aflarea acestei vești mi-am amintit că, în urmă cu câțiva ani, am fost invitat la întâlnirea anuală a absolenților unei anumite instituții de învățământ superior occidentale și că ceea ce mi-a atras atenția era prezența pe lista vorbitorilor invitați a unui pastor luteran suedez care urma să conferențieze despre multiculturalism. Poziția domniei sale era că multiculturalismul nu este o chestiune de opțiune democratică (așa cum ar vrea Dreapta să credem) și că oricine nu este de acord cu punctul său de vedere trebuie să fie rasist. Cred că înțelegerea acestei poziții fundamentale a Stângii contempoane este foarte importantă și ne permite să răspundem la o întrebare care pare a-i depăși pe mulți analiști, iar printre ei destui evrei. Anume, de ce demonstrează împotriva Israelului hoarde isterice de stângiști occidentali care ignoră complet încălcările grosolane ale drepturilor omului în țările arabe, Rusia, China, etc.?

Un răspuns imediat, dar destul de modest, face apel la o formă de antisemitism visceral. Adică, avem de-a face cu același gen de oameni ca acum în urmă cu circa 80 sau 70 de ani. Pe atunci foloseau un discurs de dreapta si combăteau iudeo-comunismul, acum folosesc un discurs de stânga și se opun sionismului, dar tot ce vor este să omoare evrei, pe care-i urăsc pentru singurul motiv că sunt evrei. Acesta este însă un răspuns slab, căci nu explică mecanismele noii forme de antisemitism cu care ne confruntăm azi și, în consecință, nici motivul pentru care este atât de prezentă în campusurile universităților occidentale. Cred că un răspuns pertinent ar trebui să pornească de la examinarea transformărilor pe care le-au suferit ideologiile de stânga în ultimii 50 de ani și, în particular, după eșecul catastrofal al regimurilor marxiste.

Tema aleasă de pastorul luteran suedez pentru discursul său este indicativă pentru rolul central pe care îl joacă multiculturalismul în ideologia Stângii din acest moment. Multiculturalismul presupune posibilitatea existenței mai multor culturi în interiorul unui stat, a cărui datorie este de a prezerva integritatea acestor culturi și neutralitatea în raport cu ele. Prezumția este că două sau mai multe culturi sunt incomparabile și că a spune că membrii unei culturi trebuie ajutați să se adapteze vieții într-o societate modernă este echivalent cu opresiunea culturală și rasismul. Multiculturalismul se găsește la polul opus în raport cu ”statul național” și ”intregrarea socială”.

Noul antisemitism este o expresie a multiculturalismului. Orice stat poate fi expus experimentului multiculturalist, în afară de Statul Israel. Israelul este statul național prin excelență. Mai mult decât atât, Israelul reprezintă succesul unei opțiuni în construcția statului întemeiată pe integrarea socială a unor grupuri extrem de eterogene (inclusiv comunități din Africa de Est sau Orientul Mijlociu) în jurul unui deziderat comun. Adică, opusul multiculturalismului. Israelul s-a dovedit a fi o democrație sustenabilă, capabilă să se apere în fața agresiunii unor adversari care dispun de resurse și teritoriu enorme. Israelienii au creat o economie capitalistă inovativă și prosperă. De aceea, Israelul și israelienii reprezintă dovada palpabilă că opțini opuse principiilor fundamentale ale Stângii conduc la succes.

Acum devine evident de ce stângiștii occidentali urăsc Israelul, israelienii și pe toți cei care sunt de partea lor. Noul antisemitism înseamnă deligitimarea, demonizarea și aplicarea unui dublu standard pentru statul evreiesc. Aceste trei componente ale antisemitismului nu au nimic nou. Le regăsim în fiecare formă de antisemitism care a apărut de-a lungul istoriei. Ceea ce diferă este modul în care este identificat obiectul urii, adică ”evreul”. Într-o perioadă istorică era vorba de practicantul iudaismului, într-o alta de aparținătorul la o comunitate evreiască și descendenții săi. Astăzi este vorba de ”sionist”. Desigur, vechile forme de antisemitism continuă să existe și astăzi, într-un mod rezidual. Dar polul urii față de evrei este situat acum în spațiul Stângii, a celor care promovează agresiv multiculturalismul și, implicit, noul antisemitism.