Arhiva

Archive for Aprilie 2011

În casa lui Moș Cadîr se mută Osama

29 Aprilie 2011 1 comentariu

O știre de săptămâna trecută, care a trecut aproape neobservată de mass-media audio-vizuală din România, ne spunea că direcția din Parchetul General care se ocupă de criminalitate organizată și terorism a făcut o percheziție la sediile Fundației „Taiba”, ale Centrului Cultural Islamic „Semiluna” și la domiciliile unor personaje care dirijează aceste organizații. Comunicatul DIICOT ne informează că a fost deschisă urmărirea penală împotriva acestor indivizi, suspectați că sunt implicați în finanțarea ilegală a activităților islamiste și în recrutarea de membri pentru organizațiile radicale, inclusiv prin acțiuni de prozelitism. Acțiunea a fost inițiată în urma solicitării formulate de autoritățile germane, care au semnalat prezența în România a unui egiptean cu cetățenie germană, condamnat pentru spălare de bani în folosul unei organizații teroriste. La percheziții au participat polițiști, jandarmi și ofițeri SRI.

Nu pot decât să salut această inițiativă a autorităților române. Dar trebuie să remarc, cu tristețe, că a fost nevoie de intervenția autorităților germane pentru ca mecanismul justiției românești să se pună în mișcare. Numeroasele articole publicate de presa centrală și locală (în particular, cea din Constanța) nu au fost suficiente. Avertizările publice lansate de Muftiul Cultului Musulman din România nu au fost suficiente. Declarația politică a deputatului care reprezintă minoritatea turco-tătară, făcută la microfonul Parlamentului, nu a fost suficientă. Nici dezvăluirea conținutului cablogramei ambasadorului Statelor Unite în care autoritățile române erau suspectate că au încheiat o înțelegere cu grupările teroriste, de aceea le permit să desfășoare activități de finanțare și recrutare pe teritoriul României, nu a fost suficientă. Nici măcar rapoartele anuale ale SRI, care evidențiază amenințările pentru securitatea națională generate de activitatea grupurilor teroriste islamice, nu au fost suficiente pentru ca autoritățile românești să facă ceva. A fost nevoie de o sesizare venită din partea justiției germane pentru ca rotițele justiției românești să înceapă să se miște puțin. În fine … mai bine mai târziu, decât niciodată.

Cititorul care nu a urmărit toate aceste intervenții în spațiul public, în care se atrăgea atenția asupra pericolului public creat de activitatea unor organizații ca Fundația „Taiba” și Centrul Cultural Islamic „Semiluna”, se poate întreba de ce merită aceste grupuri o atenție specială. Unde s-a depășit limita unei activități legitime într-un stat democratic, atunci când cei implicați reprezintă o cauză minoritară și ne-populară? De ce este necesară intervenția autorităților statului? Voi încerca să analizez în beneficiul cititorului discursul public referitor la acest mic segment al societății care a îmbrățișat cauza radicalismului islamist. Analiza mea va pune în evidență cei trei vectori pe care pare a se desfășura activitatea organizațiilor menționate mai sus, anume (1) subminarea conducerii oficiale a Cultului Musulman din România și încercarea de a se substitui acesteia, (2) activități de prozelitism și recrutare în favoarea organizațiilor islamiste radicale și (3) propaganda antisemită.

De la început trebuie subliniat că cele două organizații menționate anterior funcționează fără să aibă avizul Muftiatului, astfel că activitățile religioase pe care le desfășoară sunt în afara legii. Dar asta nu i-a împiedicat să construiască moschei și case de rugaciune clandestine. Miza inițială era populația imigrantă de turci, arabi și sudanezi. Asta i-a atras pe indivizi ca agentul sirian Nakechbandi Ahmed Mazhar sau pe Abu al-Ola al-Ghiti, sosit în România sub acoperirea de student la Medicină. Evident ca odată implantați în România au uitat de profesia medicală, s-au auto-proclamat „imami” ai „moscheilor” lor și au început să desfășoare activitățile pentru care DIICOT a declanșat acum urmărirea penală. Iar atunci când organizațiile lor s-au consolidat suficient de mult au mărit miza. Au recrutat tineri tătari din România pe care i-au trimis la studii teologice într-o școală islamică din Medina (Arabia Saudită), unde au fost îndoctrinați cu principiile dogmatice care îi ghidează acțiunile lui Osama bin-Laden, de exemplu. La întoarcere aceștia au pretins să le fie recunoscute studiile teologice și statutul de imam, ceea ce le-ar fi permis să preia controlul Muftiatului și să obțină poziția de deputat în Parlamentul României pentru Nakechbandi Ahmed Mazhar, Abu al-Ola al-Ghiti sau un acolit al lor.

Asistăm la un complot împotriva siguranței naționale a României. Dacă ar fi avut succes ar fi permis unor grupări islamiste radicale, cu legături în terorismul internațional, să acceseze informații cu caracter secret ale României și ale NATO. Prețul l-ar fi plătit comunitatea turco-tătară, ale cărei tradiții vechi de 800 de ani ar fi fost șterse cu buretele și date uitării, înlocuite de dogma teroristă. Pentru că despre asta este vorba. Muftiul Cultului Musulman afirma într-un interviu că acești așa-ziși „imami” nu convertesc prozeliți la Islam, ci la ideologia organizațiilor radicale. Iar prozelitismul a jucat un rol important în activitatea lor, încă de la început, căci acesta era mecanismul de recrutare a „băștinașilor” pentru cauza teroristă.

Desigur, nici antisemitismul nu putea să lipsească din toată ticăloșenia asta. Forumul „Islamul Azi” stă mărturie. Ce mai contează că încalcă legislația românească în felul ăsta. La câte legi încalcă deja … Indivizii mizează pe cele mai joase instincte pentru a corupe oameni, pentru a-i îndepărta de tradiție și rațiune. Astfel că au scos la bătaie tot arsenalul antisemitismului clasic, toate mizeriile extremei drepte.

Acestea sunt faptele. În loc de concluzie îmi vin în minte personajele piesei lui Victor Ion Popa. Bietul Moș Cadîr! A trăit o viață întreagă în bună pace și prietenie cu vecinii săi Tache și Ianche. Și-au crescut copiii împreună, s-au bucurat împreună și au plâns împreună. Iar acum apare de nicăieri un Osama cu acte măsluite care vrea să-l evacueze din casa bătrânească. Grea viață mai ai, măi Moș Cadîr.

(Articol publicat in „Revista Mea” din Israel)

Despre Israel, stat rasist

17 Aprilie 2011 1 comentariu

Mi s-a adus la cunoștință că luna trecută a avut loc festivalul anual al urii față de evrei, intitulat ”Israel Apartheid Week”. A fost un minunat prilej pentru stângiștii din peste 40 de campusuri ale universităților occidentale să sarbătorească împreună cu prietenii lor fasciști islamiști și cu alte persoane care-i urăsc pe evrei din principiu. La aflarea acestei vești mi-am amintit că, în urmă cu câțiva ani, am fost invitat la întâlnirea anuală a absolenților unei anumite instituții de învățământ superior occidentale și că ceea ce mi-a atras atenția era prezența pe lista vorbitorilor invitați a unui pastor luteran suedez care urma să conferențieze despre multiculturalism. Poziția domniei sale era că multiculturalismul nu este o chestiune de opțiune democratică (așa cum ar vrea Dreapta să credem) și că oricine nu este de acord cu punctul său de vedere trebuie să fie rasist. Cred că înțelegerea acestei poziții fundamentale a Stângii contempoane este foarte importantă și ne permite să răspundem la o întrebare care pare a-i depăși pe mulți analiști, iar printre ei destui evrei. Anume, de ce demonstrează împotriva Israelului hoarde isterice de stângiști occidentali care ignoră complet încălcările grosolane ale drepturilor omului în țările arabe, Rusia, China, etc.?

Un răspuns imediat, dar destul de modest, face apel la o formă de antisemitism visceral. Adică, avem de-a face cu același gen de oameni ca acum în urmă cu circa 80 sau 70 de ani. Pe atunci foloseau un discurs de dreapta si combăteau iudeo-comunismul, acum folosesc un discurs de stânga și se opun sionismului, dar tot ce vor este să omoare evrei, pe care-i urăsc pentru singurul motiv că sunt evrei. Acesta este însă un răspuns slab, căci nu explică mecanismele noii forme de antisemitism cu care ne confruntăm azi și, în consecință, nici motivul pentru care este atât de prezentă în campusurile universităților occidentale. Cred că un răspuns pertinent ar trebui să pornească de la examinarea transformărilor pe care le-au suferit ideologiile de stânga în ultimii 50 de ani și, în particular, după eșecul catastrofal al regimurilor marxiste.

Tema aleasă de pastorul luteran suedez pentru discursul său este indicativă pentru rolul central pe care îl joacă multiculturalismul în ideologia Stângii din acest moment. Multiculturalismul presupune posibilitatea existenței mai multor culturi în interiorul unui stat, a cărui datorie este de a prezerva integritatea acestor culturi și neutralitatea în raport cu ele. Prezumția este că două sau mai multe culturi sunt incomparabile și că a spune că membrii unei culturi trebuie ajutați să se adapteze vieții într-o societate modernă este echivalent cu opresiunea culturală și rasismul. Multiculturalismul se găsește la polul opus în raport cu ”statul național” și ”intregrarea socială”.

Noul antisemitism este o expresie a multiculturalismului. Orice stat poate fi expus experimentului multiculturalist, în afară de Statul Israel. Israelul este statul național prin excelență. Mai mult decât atât, Israelul reprezintă succesul unei opțiuni în construcția statului întemeiată pe integrarea socială a unor grupuri extrem de eterogene (inclusiv comunități din Africa de Est sau Orientul Mijlociu) în jurul unui deziderat comun. Adică, opusul multiculturalismului. Israelul s-a dovedit a fi o democrație sustenabilă, capabilă să se apere în fața agresiunii unor adversari care dispun de resurse și teritoriu enorme. Israelienii au creat o economie capitalistă inovativă și prosperă. De aceea, Israelul și israelienii reprezintă dovada palpabilă că opțini opuse principiilor fundamentale ale Stângii conduc la succes.

Acum devine evident de ce stângiștii occidentali urăsc Israelul, israelienii și pe toți cei care sunt de partea lor. Noul antisemitism înseamnă deligitimarea, demonizarea și aplicarea unui dublu standard pentru statul evreiesc. Aceste trei componente ale antisemitismului nu au nimic nou. Le regăsim în fiecare formă de antisemitism care a apărut de-a lungul istoriei. Ceea ce diferă este modul în care este identificat obiectul urii, adică ”evreul”. Într-o perioadă istorică era vorba de practicantul iudaismului, într-o alta de aparținătorul la o comunitate evreiască și descendenții săi. Astăzi este vorba de ”sionist”. Desigur, vechile forme de antisemitism continuă să existe și astăzi, într-un mod rezidual. Dar polul urii față de evrei este situat acum în spațiul Stângii, a celor care promovează agresiv multiculturalismul și, implicit, noul antisemitism.