Arhiva

Archive for Septembrie 2013

Nici Bucureștiul nu crede în lacrimi

9 Septembrie 2013 19 comentarii

La mai multe zile după moartea lui Ionuț Anghel, copilul în vârstă de patru ani a cărui deces în condiții misterioase a provocat isteria criminală împotriva câinilor fără stăpân, Primarul Capitalei a reacționat. Nu a decis să urmeze calea adoptată de Primarul Sibiului, care a rezolvat problema câinilor fără stăpân favorizând adopția internă și internațională. Nici nu a fost inspirat de Primarul Tecuciului, care a afirmat că, indiferent de ce a spus Președintele Băsescu și de ceea ce va decide guvernul, în orașul Tecuci nu va muri niciun câine. Nu, Dl. Dr. Sorin Oprescu a decis să organizeze un referendum, prilej pentru Primăria Capitalei de a toca șase milioane de lei noi din banii bucureștenilor. Să examinăm întrebarea care urmează a fi pusă bucureștenilor: Sunteți de acord cu eutanasierea câinilor fără deținător capturați pe domeniul public al municipiului București si neadoptați in termenul prevazut de lege?

Imagine

câine omorât de bucureșteni vigilenți

Termenul prevăzut de lege este de șapte zile. Dl. Primar Oprescu intenționează să omoare fiecare câine din București în termen de o săptămână de la capturarea sa. Perioada de șapte zile este ridicol de mică pentru a mai putea salva un biet animal din mecanismul infernal de măcelărire a câinilor pe care îl pregătește Dl. Primar. De altfel, nimeni nu-și face iluzii că acest termen minimal va fi respectat. Dl. Primar a vorbit despre distrugerea imediată a câinilor periculoși. Întrebat ce înțelege prin „câine periculos”, Dl. Primar a afirmat că orice câine care face parte dintr-o haită este un câine periculos. Cum formarea de haite este comportamentul normal al oricărei populații de câini, intenția Dlui. Primar devine evidentă: masacrarea a 65.000 de câini în cel mai scurt timp.

Imagine

Arena Națională

Un sângeros tiran comunist i-a spus odată unui ambasador american că moartea unui om este o tragedie, moartea unui milion de oameni este o statistică. Așa cum ne este dificil să ne imaginăm moartea unui milion de oameni, ne este dificil să ne imaginăm masacrarea a 65.000 de câini. Să facem un efort, totuși. Imaginați-vă Arena Națională, stadionul de care este atât de mândru Dl. Primar, plină cu câini. Pe fiecare scaun sau fotoliu stă un câine, iar gazonul este și el plin cu câini. Iar tuturor acestor câini le-a fost tăiat gâtul și sângele lor curge prin tribune, până în gazon. Asta ne propune Dl. Primar. Aceasta este întrebarea la care  ne cere să răspundem: doriți un stadion plin cu câini căsăpiți? Aceasta este dimensiunea barbariei la care dorește Dl. Primar să fim părtași. Un cititor al articolului meu precedent le cerea celor care vor vota pentru eutanasie (ce eufemism dezgustător pentru măcel!) să lase ipocrizia de-a parte, să participe fizic la acest festival păgân al sângelui și morții pe care ni-l pregătește Primarul Oprescu și să omoare personal un câine pe care-l privește în ochi. Nu pot decât să subscriu.

Îi rog pe bucureșteni să trateze cu multă atenție acest referendum și să nu decidă în pripă ceva ce vor regreta mai târziu, influențați de inconveniente mici sau mari generate de prezența câinilor fără stăpân. Pentru noi toți, indivizi formați într-o civilizație iudeo-creștină, pentru toți care își găsesc referința etică în textul biblic, bunătatea față de animale are dimensiunea unei porunci divine. O alegere nefericită, o afirmare colectivă a distrugerii vieții, nu va rămâne fără consecințe spirituale. Nu ni se cere să alegem între un stadion plin cu câini morți și un stadion plin cu copii morți. Este evident că viața unui copil valorează mai mult decât viețile tuturor câinilor din București. Dar noi avem de ales între o soluție la problema câinilor fără stăpân care favorizează moartea și o soluție care favorizează viața. Aparent, soluția morții este simplă și eficientă, mai ales dacă Primarul Oprescu va construi camere de gazare și crematorii pentru câini. Dar astfel va fi subminat fundamentul etic pe care este întemeiată comunitatea noastră, iar consecințele pe termen lung sunt incalculabile.

La o manifestare a celor care doresc moartea câinilor fără stăpân apărea următoarea lozincă: „vrem o țară ca afară”. Cum credeți că ne vor privi cei „de  afară” dacă vom decide măcelul a 65.000 de câini? Vor spune că suntem oameni civilizați sau niște sălbatici sângeroși și lipsiți de inimă? Eu sper că nimeni nu își face iluzii. Deja mulți occidentali asociază România cu mitul lui Dracula, chiar doriți să le aprofundăm aceste prejudecăți? Europa și lumea întreagă sunt cu ochii pe noi. Știrea referitoare la referendumul de la București, difuzată de agențiile de presă internaționale, a fost deja preluată de nenumărate ziare și televiziuni. În Parlamentul European, Inter-grupul pentru Bunăstarea Animalelor (din care face parte și Daciana Sârbu-Ponta) a redactat o scrisoare deschisă destinată Președintelui României. Citez din această scrisoare.

Apelul d-voastră pentru uciderea în masă și sistematică a câinilor fără stăpân promovează o orientare opusă voinței membrilor români ai Parlamentului European, aleși democratic. Considerăm că poziția d-voastră este profund nedemocratică și inacceptabilă în Uniunea Europeană. Membrii Inter-grupului pentru Bunăstarea Animalelor vă cer să nu promulgați legislația pentru eutanasierea în masă și sistematică a câinilor fără stăpân. Așa ceva ar cauza un masacru oribil și inutil al câinilor, ceea ce ar fi în opoziție cu valorile și obiectivele tratatului de funcționare al Uniunii Europene.

Textul întregii scrisori poate fi consultat aici.

În final aș vrea să punctez un lucru. Nu există „noi” și „voi” în încercarea de a rezolva problema câinilor fără stăpân. Nu vom găsi niciodată o soluție dacă gândim în termeni antagoniști, iubitori de animale vs. ne-iubitori de animale. Câinii fără stăpân din București nu sunt o problemă a organizațiilor pentru protecția animalelor, ci a întregii comunități. Iubitorii de animale reprezintă conștiința vie a acestei comunități. Dar numai împreună putem alege viața, cu toate dificultățile și inconvenientele pe care le va presupune o astfel de alegere.

Anunțuri

Și cățeii plâng câteodată, nu-i așa?!

5 Septembrie 2013 123 comentarii
Imagine

Cățelul Bilă, prietenul meu

Totul a început cu o știre de presă. Un copil de patru ani a fost sfâșiat de câini în Parcul Tei. Știrea era falsă, desigur. Copilul lăsat nesupravegheat a găsit o secțiune deteriorată din gardul parcului și a ajuns pe un teren viran, proprietatea unei firme spaniole. Cum pe respectivul teren își făcea veacul o haită de câini fără stăpân, nenorocirea a devenit inevitabilă. Este vinovat primarul Onțanu, care a lăsat parcul de izbeliște? Evident că nu. Sunt vinovați paznicii parcului, care nu fac absolut nimic și trândăvesc toată ziua? Evident că nu. Este vinovată firma spaniolă, care a lăsat terenul în părăsire după ce l-a cumpărat? Evident că nu. În fine, sunt vinovați părinții și bunica copilului, care l-au lăsat nesupravegheat în parc? Evident că nu. Vinovat este cățelul. Dar nu numai câinii care au mușcat copilul sunt vinovați, ci absolut toți câinii fără stăpân din București. Așa s-a declanșat o isterie criminală.

Bilă

Cineva spunea că trebuie să se dea un termen scurt (cuvânt pe care îl rostea răspicat, ca pe o comandă militară), iar apoi să fie eutanasiați toți câinii fără stăpân. Adică, măcelăriți. Politicianul s-a grăbit să articuleze public pornirile sangvinare care par a-i stăpâni pe mulți cetățeni, băsiști și anti-băsiști deopotrivă. Greu mi-aș putea imagina o pornire mai lipsită de umanitate. Legătura între om și câine vine din adâncul vremurilor și este plasată la fundamentul construcției ființei umane. Se presupune că această relație specială a apărut acum 30.000 de ani, atunci când homo sapiens doar ce își făcuse apariția pe scena istoriei, mult înainte ca oamenii să domesticească alte specii de animale. Poate că grupuri de oameni au început să îngrijească pui de lup rămași fără mamă. Ori poate că lupoaice au alăptat copii umani ai căror mamă murise. Cel mai probabil, ambele cazuri sunt valabile. Cert este că astfel că astfel s-a creat o legătură între oameni și lupii domesticiți fără de care specia noastră nu ar fi supraviețuit. Iar dacă am fi supraviețuit, atunci n-am fi putut depăși niciodată stadiul de vânători-culegători, căci n-am fi putut controla turme de animale. În lipsa acestei relații speciale pe care o avem cu câinii, oamenii nu ar fi putut niciodată să devină ceea ce sunt acum. Relația om-câine este una dintre cărămizile care stau la fundamentul umanității noastre. Faptul că luăm în considerare măcelărirea colectivă a câinilor demonstrează cât de mult ne-am îndepărtat de ceea ce ne face oameni.

B1

Memoria colectivă a umanității păstrează amintirea modului în care s-a creat această relație. Primul mit care vine în minte este povestea lupei capitolina, lupoaica romană care i-a alăptat pe Romulus și Remus. La Roma există o statuie etruscă, amintindu-ne acest eveniment. Replici ale acestei statui există în Piața Romană din București și în alte 25 de orașe din România. Apoi, avem legenda steagului de luptă a dacilor. Povestea spune că Prințul Decebal, înainte să devină rege, era pasionat de vânătoare. Într-o iarnă a găsit un pui de lup rănit și flămând, pe care l-a salvat și l-a îngrijit. Lupul s-a atașat de el și i-a devenit cel mai credincios însoțitor. Iar Regele Decebal s-a atașat și el de lup într-așa măsură că, atunci când lupul a murit apărându-l, regele a poruncit să se facă un steag de luptă după asemănarea sa. Relația strămoșilor poporului român cu strămoșii câinelui apare și în alte mituri și este imortalizată de alte statui, printre care cea din fața ICR din Roma a cărei copie plasată în fața Muzeului Național de Istorie a dobândit o infamă reputație.

B2

Există o soluție simplă și umană la problema câinilor fără stăpân. Pentru că avem o problemă. În București trăiesc aproximativ 65.000 de câini fără stăpân. Este una dintre consecințele politicilor demente de demolare ale regimului comunist, care au distrus un mod de viață tradițional. Oamenii au fost mutați în blocuri, iar câinii lor au rămas fără stăpân. Nu este vina acestor câini că au încercat să supraviețuiască așa cum au putut, că au format haite, că au ocupat terenuri virane lăsate în părăsire. Nu pot fi blamați pentru că reacționează instinctual atunci când cineva intră pe teritoriul lor. Și ei sunt victime. Nu transformați câinii în țapi (ispășitori)!

B3

Cert este că există un câine fără stăpân la fiecare 50 de  bucureșteni. Soluția este evidentă: adopția. Este suficient să existe un om cu suflet bun la fiecare 50 de locuitori ai Bucureștiului ca problema să fie rezolvată. Nu este adevărat că nu poți avea un câine într-un apartament de bloc. Un câine are nevoie de foarte puțină atenție, dar oferă enorm de mult celui care îl adoptă. Dacă persoanele publice și mass-media, în locul campaniei isterice pentru exterminarea câinilor fără stăpân, ar îndemna bucureștenii să adopte căței, atunci problema s-ar rezolva foarte repede. Dacă autoritățile locale, în loc să toace bani publici în agenții ineficiente și ONG-uri și să hărțuiască proprietarii animalelor de casă, ar oferi hrană pentru animale și asistență medicală veterinară, atunci problema s-ar rezolva foarte repede. Dacă iubitorii de animale, în loc să plătească sute de euro pentru animale cu pedigree, ar renunța la snobism și ar adopta căței care au mare nevoie de ei, atunci problema s-ar rezolva foarte repede. Nu este nevoie de nimic altceva în afară de bunătate umană pentru a rezolva problema câinilor fără stăpân din București.

Căinii nu ne cer să-i iubim, ne cer numai să-i lăsăm să ne iubească ei pe noi. Nu doresc decât să găsească un om bun, căruia să-i dăruiască toată afecțiunea de care sunt capabili. Un câine fără stăpân este un câine alienat. Nu este vina câinilor din București că nu au stăpân, că au fost abandonați de oameni. Să nu-i mai trădăm încă o dată. Știu că mii de oameni au fost mușcați de ei în ultimii ani; eu sunt unul dintre acești oameni. Dar asta nu m-a făcut să urăsc animale nevinovate. Și nu voi putea accepta niciodată măcelărirea lor.