Arhiva

Archive for Martie 2011

Fascinatia islamica a mortii

5 Martie 2011 2 comentarii

Intr-o postare mai veche promiteam sa revin asupra subiectului legat de Fundatia Taiba din Romania. Mi-am amintit acest lucru atunci cand ma uitam la filmul “Negustorul de pietre pretioase”, difuzat de ProCinema. Filmul lui Renzo Martinelli prezinta povestea unui profesor universitar italian si a sotiei sale. Alceo Baldini este un profesor de la o universitate din Roma care, aflat in Kenya in momentul atentatului de la ambasada americana, este ranit grav si isi pierde ambele picioare. Din acel moment isi dedica viata si forta intelectuala avertizarii Occidentului asupra pericolului agresiunii islamice. Dar sarcina sa este departe de a fi usoara, iar opozitia fata de afirmarea publica a unor adevaruri incomode vine chiar si de la prietenul si editorul sau. Astfel ca decide sa-si ia o mica vacanta si sa plece cu frumoasa sa sotie in Turcia, intr-un tinut foarte important pentru originile Crestinismului, dar care acum este complet islamizat si gazda a sectei misticilor sufisti. Iar aici destinul sau se intersecteaza cu cel al unui alt italian, care s-a convertit la Islam (interpretat de Harvey Keitel) – negustorul de pietre pretioase.

Tema filmului este forta de seductie a abandonarii ratiunii si consecintele sale. Sotia profesorului – frumoasa italiana – cade prada fascinatiei pe care o exercita negustorul de pietre pretioase si nimic din ceea ce face un reprezentant al gandirii europene nu pare a putea schimba acest lucru. Mesagerul Islamului o pune in contact cu imagini si senzatii care o captiveaza, in conditiile in care paradigma relativista cu care este obisnuita sufoca vocea ratiunii. Si, asa cum ne asteptam, ea se dovedeste a nu fi mai mult decat un instrument pentru negustorul de minciuni, menit a facilita o crima oribila. Dar Renzo Martinelli ne lasa o urma de speranta, caci pana si emisarul islamic al mortii are o tresarire de umanitate in finalul filmului, dovada ca ratiunea nu poate fi niciodata complet intunecata. Insa deznodamantul nu poate fi impiedicat si finalul italianului convertit in traficant de barbarie este tragic, victima a complicilor sai musulmani.

Asa cum spuneam, personajele filmului lui Renzo Martinelli mi-au amintit de Fundatia Taiba din Romania. Fundatia Taiba a fost creata in urma cu mai mult de zece ani de un student arab la medicina, pe nume Abu al-Ola al-Ghiti. Scopul sau declarat era sustinerea vietii islamice, dar, inca de la inceput, a fost asociata cu islamismul fundamentalist de grupurile etnice cu traditii musulmane din Romania. Si ceea ce avea sa urmeze le-a confirmat intuitia, caci legaturile Fundatiei Taiba cu grupuri afiliate unor organizatii teroriste au devenit de notorietate (vezi, de exemplu, „Ziarul de Constanta” din 23.12.2005). Dar strategia Fundatiei Taiba a fost de a se mentine in legalitate si de a utiliza resursele uriase de care dispune pentru trei tipuri de activitati: (1) subminarea conducerii oficiale a Cultului Musulman din Romania; (2) prozelitism, in special vizandu-i pe credinciosii Bisericii Ortodoxe; (3) propaganda antisemita. Succesul sau a fost remarcabil, caci in acest moment a reusit sa se substituie, practic, Muftiatului in ceea ce priveste influenta asupra modului in care este practicat Islamul in Romania. Iar numarul convertirilor este de ordinul miilor, toti acesti oameni devenind adeptii ideologiei urii propagata de Fundatia Taiba.

Dar exista speranta. Filme ca cel realizat Renzo Martinelli sunt difuzate pe posturi de televizune, articole sunt publicate in ziare. Si Europa a inceput sa se trezeasca. Cancelarul german, Presedintele francez si Primul-Ministru britanic au denuntat esecul multiculturalismului. Paradigma relativista care sufoca vocea ratiunii este pe cale sa se disipeze.

Anunțuri

Portretul luptatorului pentru supravietuire. La tinerete.

M-am uitat recent la flmul lui Constantin Popescu, „Portretul luptatorului la tinerete”. Este un film care a produs o oarecare valva la momentul lansarii sale, inclusiv o petitie impotriva programarii acestui film in cadrul „Festivalului de la Berlin” initiata de Dl. Katz (fondatorul unui ONG a carui misiune declarata este combaterea antisemitismului) si de Dl. Florian (directorul ONG-ului Dlui. Katz). Departe de mine gandul de a pune la indoiala sinceritatea actiunii Dlui. Katz, dar trebuie sa remarc lipsa de obiect si, in consecinta, de rezultat. In afara de informatia ca personajul principal a fost membru in Fratiile de Cruce, filmul nu face nicio referinta la Miscarea Legionara. Mai mult decat atat, din film rezulta ca majoritatea celorlalti partizani anti-comunisti nu fusesera legionari.  Astfel ca organizatorii „Festivalului de la Berlin” au respins petitia Dlui. Katz.

Filmul prezinta povestea lui Ion Gavrila Ogoranu si a grupului sau de partizani. Chiar daca realizatorul pare a-si fi propus un succes de casa, caci filmul include un numar mare de secvente inspirate de „Rambo”, ramane totusi intrebarea centrala a filmului: care a fost motivatia acestor oameni? Iar ca sa fie sigur ca privitorul intelege acest lucru, realizatorul plaseaza o replica cu acest subiect in partea a doua a filmului. Cred ca raspunsul este destul de clar: supravietuirea. Un regim extrem de brutal, care elimina orice pretentie de stat de drept (pe care ideologia marxista il considera a nu fi altceva decat un element opresiv al discursului capitalist), ii conduce pe cei declarati a priori ca „dusmani ai statului” la rezistenta armata. Aceasta este singura strategie de supravietuire posibila pentru cei ostracizati, cu perspectiva aproape certa a exterminarii, anume retragerea in zone greu accesibile si speranta ca sursa terorii va fi eliminata.

Povestea grupului din padurile Fagarasului mi-a amintit de povestea partizanilor evrei din mlastinile bielaruse si de filmul „Defiance”. Amenintati cu exterminarea dupa invazia trupelor naziste, fratii Bielski se refugiaza in paduri. Lor li se alatura alti tineri evrei, dar si persoane care nu au putere sau dorinta sa lupte. Incep sa se organizeze, sa caute hrana (principala prioritate), dar si dreptate. Executa colaboratori ai celor ce le schingiuisera si omorasera familiile, dar sunt constienti ca nu vor putea modifica situatia in mod semnificativ. Nici nu sunt adeptii unei ideologii care sa le ceara sa faca acest lucru sau sa piara luptand. Obiectivul lor este supravietuirea pana la momentul in care situatia se va modifica prin infrangerea trupelor naziste.

„Portretul luptatorului la tinerete” spune o poveste similara, dar nu abordeaza o problema delicata si importanta, poate chiar esentiala daca vrem sa vorbim de o rezistenta anti-comunista in Romania. Anume, ce s-ar fi intamplat daca acei tineri romani urmariti de Securitate ar fi intalnit in munti un tanar evreu urmarit de Securitate? Raspunsul la aceasta intrebare, destul de evident avand in vedere ca o parte substantiala dintre membrii grupului de partizani fusesera legionari, ne permite sa intelegem frustrarea lui Ion Gavrila Ogoranu, expimata in textul de la finalul filmului. Pentru domnia sa, vinovat pentru infrangerea partizanilor este poporul roman. Ceea ce Dl. Ogonaru nu a inteles sau a ales sa ignore este ca poporul roman a detestat comunismul, dar nici Romania legionara nu iubit-o niciodata.