Arhiva

Posts Tagged ‘portretul luptatorului’

Portretul luptatorului pentru supravietuire. La tinerete.

M-am uitat recent la flmul lui Constantin Popescu, „Portretul luptatorului la tinerete”. Este un film care a produs o oarecare valva la momentul lansarii sale, inclusiv o petitie impotriva programarii acestui film in cadrul „Festivalului de la Berlin” initiata de Dl. Katz (fondatorul unui ONG a carui misiune declarata este combaterea antisemitismului) si de Dl. Florian (directorul ONG-ului Dlui. Katz). Departe de mine gandul de a pune la indoiala sinceritatea actiunii Dlui. Katz, dar trebuie sa remarc lipsa de obiect si, in consecinta, de rezultat. In afara de informatia ca personajul principal a fost membru in Fratiile de Cruce, filmul nu face nicio referinta la Miscarea Legionara. Mai mult decat atat, din film rezulta ca majoritatea celorlalti partizani anti-comunisti nu fusesera legionari.  Astfel ca organizatorii „Festivalului de la Berlin” au respins petitia Dlui. Katz.

Filmul prezinta povestea lui Ion Gavrila Ogoranu si a grupului sau de partizani. Chiar daca realizatorul pare a-si fi propus un succes de casa, caci filmul include un numar mare de secvente inspirate de „Rambo”, ramane totusi intrebarea centrala a filmului: care a fost motivatia acestor oameni? Iar ca sa fie sigur ca privitorul intelege acest lucru, realizatorul plaseaza o replica cu acest subiect in partea a doua a filmului. Cred ca raspunsul este destul de clar: supravietuirea. Un regim extrem de brutal, care elimina orice pretentie de stat de drept (pe care ideologia marxista il considera a nu fi altceva decat un element opresiv al discursului capitalist), ii conduce pe cei declarati a priori ca „dusmani ai statului” la rezistenta armata. Aceasta este singura strategie de supravietuire posibila pentru cei ostracizati, cu perspectiva aproape certa a exterminarii, anume retragerea in zone greu accesibile si speranta ca sursa terorii va fi eliminata.

Povestea grupului din padurile Fagarasului mi-a amintit de povestea partizanilor evrei din mlastinile bielaruse si de filmul „Defiance”. Amenintati cu exterminarea dupa invazia trupelor naziste, fratii Bielski se refugiaza in paduri. Lor li se alatura alti tineri evrei, dar si persoane care nu au putere sau dorinta sa lupte. Incep sa se organizeze, sa caute hrana (principala prioritate), dar si dreptate. Executa colaboratori ai celor ce le schingiuisera si omorasera familiile, dar sunt constienti ca nu vor putea modifica situatia in mod semnificativ. Nici nu sunt adeptii unei ideologii care sa le ceara sa faca acest lucru sau sa piara luptand. Obiectivul lor este supravietuirea pana la momentul in care situatia se va modifica prin infrangerea trupelor naziste.

„Portretul luptatorului la tinerete” spune o poveste similara, dar nu abordeaza o problema delicata si importanta, poate chiar esentiala daca vrem sa vorbim de o rezistenta anti-comunista in Romania. Anume, ce s-ar fi intamplat daca acei tineri romani urmariti de Securitate ar fi intalnit in munti un tanar evreu urmarit de Securitate? Raspunsul la aceasta intrebare, destul de evident avand in vedere ca o parte substantiala dintre membrii grupului de partizani fusesera legionari, ne permite sa intelegem frustrarea lui Ion Gavrila Ogoranu, expimata in textul de la finalul filmului. Pentru domnia sa, vinovat pentru infrangerea partizanilor este poporul roman. Ceea ce Dl. Ogonaru nu a inteles sau a ales sa ignore este ca poporul roman a detestat comunismul, dar nici Romania legionara nu iubit-o niciodata.

Anunțuri