Arhiva

Posts Tagged ‘Hamas’

„Acesta nu a fost un activist pentru pace”

Scriu aceste rânduri pentru a îmi exprima solidaritatea cu Geoffrey Alderman. Prof. Alderman este un distins universitar și cea mai importantă autoritate în istoria evreilor din Marea Britanie. În afara activității academice, Prof. Alderman publică în Jewish Chronicles articole prin care își exprimă puncte de vedere asupra unor evenimente din actualitate. În urmă cu o lună de zile a apărut un text cu semnătura sa care începea cu următoarele cuvinte: „Puține evenimente – nici măcar execuția lui Osama bin Laden – nu mi-au produs o plăcere atât de mare în ultimele săptămâni ca moartea așa-zisului activist pentru pace italian Vittorio Arrigoni.”

Cine a fost acest Vittorio Arrigoni și de ce a meritat dispariția sa atenția lui Geoffrey Alderman? Arrigoni a fost unul dintre fondatorii ISM – Gaza. ISM este numele mișcării de solidaritate internațională împotriva Israelului, un grup de stângiști care susțin activitățile violente anti-israeliene și care au legături strânse cu teroriștii palestinieni. În particular, ISM – Gaza este fracțiunea mișcării apropiată de Hamas. Este binecunoscut faptul că, spre deosebire de alte grupări palestiniene, Hamas își afirmă deschis intenția de a-i extermina pe evrei oriunde ar trăi și indiferent dacă sunt cetățeni israelieni sau nu. Iar Arrigoni a ales să locuiască în Gaza împreună cu alți „internaționali” stângiști și să faciliteze eforturile Mișcării Hamas pentru atingerea idealului menționat anterior. Era calea cea mai directă pentru a materializa prin acțiuni o ură viscerală față de evrei pe care nici măcar nu a mai încercat să o ascundă. Pe contul său de Facebook au fost postate mai multe caricaturi antisemite care amintesc de propaganda naziștilor și fotografia unui magazin la intrarea căruia fusese plasat un anunț cu următorul conținut: ”interzis câinilor și israelienilor”.

În 14 aprilie a acestui an, Arrigoni a fost răpit de o grupare salafistă care acționează în Gaza. Au cerut eliberarea șefului grupării respective, aflat într-o temniță a Hamas, în schimbul eliberării lui Arrigoni. Hamas a refuzat târgul, astfel că salafiștii l-au omorât pe Arrigoni prin strangulare. La rândul lor, oamenii Hamas i-au vânat pe cei care l-au omorât pe tovarășul lor și i-au executat. Astfel s-a încheiat temporar răfuiala între aceste două grupuri criminale, dintre care numai unul controlează Gaza în acest moment.

În articolul publicat o lună mai târziu, Prof. Alderman afirma că dispariția unei persoane atât de nefaste ca Arrigoni este un motiv de satisfacție. A fost suficient pentru ca un veritabil cor de voci stângiste să se dezlănțuie împotriva sa. Prima a fost Harriet Sherwood, corespondenta cotidianului britanic The Guardian în Israel. Au urmat Mehdi Hassan de la publicația stângistă New Statesman, Enea Baldi pentru Rinascita (cotidianul stângii naționale din Italia), Fabrizio Larusso în l’Unita (ziarul oficios al comuniștilor italieni), Davide Ghilotti în Il Fatto Quotidino (alt ziar comunist) și armata de blogări ai Stângii. Ce îi reproșează toți aceștia lui Geoffrey Alderman? Un singur lucru, anume acela că s-a bucurat la moarte unei ființe umane minunate, așa ca acest Vittorio Arrigoni. Atunci când un evreu este omorât de criminali cu motivație antisemită coriștii Stângii nu spun nimic. Mai mult decât atât, dacă deschid gura o fac pentru a găsi scuze criminalilor. Asasinarea cu bestialitate a unor copii și tineri israelieni din familia Fogel a fost un motiv de satisfacție pentru ei. Au celebrat atentatele și rachetele aruncate asupra Israelului ca pe niște gesturi progresiste și emancipatoare. Nu-i de mirare că l-au iubit atât de mult pe Arrigoni, cel care a mers un pas mai departe și a trecut de la admirația față de criminali la facilitarea crimei.

Într-un interviu acordat după apariția articolului, Prof. Alderman îl compară pe Arrigoni cu Hitler. În fond, diferența între cei doi era de natură cantitativă, căci Arrigoni a contribuit la moartea unui număr foarte mic de evrei în comparație cu performanțele lui Hitler, dar nu și calitativă. Într-un alt interviu îl asemuiește cu Mussolini. Dacă italienii au sarbatorit în piețe publice asasinarea lui Il Duce, de ce n-ar avea dreptul un evreu să-și exprime satisfacția față de dispariția unui individ care i-a urât pe evrei cu înverșunare?!

Nu sunt întru totul de acord cu Prof. Alderman. Viața și moartea acestui Arrigoni nu înseamnă nimic pentru mine. Numai când mă gândesc la el resimt o puternică senzație de dezgust, așa că prefer să-l ignor. Satisfacția mea își are originea în lovitura pe care evenimentele relatate mai sus o dau Stângii. Întreg eșafodajul său utopic, în care Israelul este „marele dezbinator” care împiedică oamenii din Orientul Mijlociu „să se adune laolaltă” transcenzând origini, s-a prăbușit în ridicol. Grupurile palestiniene, care ar fi trebuit să reprezinte forțele progresiste în fantezia stângistă, s-au dovedit a avea comportamentul bandelor criminale de la periferia Londrei sau Romei. Pentru ei, tinerii revoluționari „internaționali” nu reprezintă nimic mai mult decăt niște unelte oarbe, oferite de Allah spre a fi utilizate după poftă și apoi aruncate într-o ladă de gunoi. Asta a fost Arrigoni, un instrument fără minte și fără valoare. Dar nu trebuie să ne facem iluzii și să credem că Stânga ar putea avea acum o bruscă trezire. Va prefera să continue halucinația colectivă și să caute explicații fanteziste, mai degrabă decăt să vadă realitatea simplă și clară care stă în fața ochilor. Iar linșarea mediatică a lui Geoffrey Alderman este parte din acest efort.

În loc de încheiere, o ultimă informație. De ce credeți că gruparea salafistă l-a ales tocmai pe Vittorio Arrigoni dintre toți „internaționalii” pentru a fi răpit și, în cele din urmă, asasinat? Pentru că era homosexual.

(Articol publicat in „Revista Mea” din Israel)