Arhiva

Posts Tagged ‘Anders Breivik’

Reflecții iudeo-creștine

29 Decembrie 2011 2 comentarii

În urmă cu mai mulți ani am răspuns la unul dintre acele teste care pretind că îți pot spune care este adevărata ta poziție ideologică. Ți se dă un set de 40 de întrebări, reprezentând probleme cu care te-ai putea confrunta într-o poziție de decizie. Răspunsurile tale conduc la calcularea a doi indicatori de sinteză, dintre care unul reprezintă cuantificări ale politicilor economice, iar celălalt cuantifică politicile sociale pe care le-ai adopta. În cazul meu, programul a spus că ader la politici sociale centriste și la politici economice de centru-dreapta. N-aș putea spune că am fost surprins. Știam încă din studenție că am convingeri centrist-democrate (denumire care extinde creștin-democrația la persoane cu afiliere religioasă din afara denominațiilor creștine). Dar trebuie să mărturisesc că am tresărit puțin atunci când am aflat că personalitatea cu care mă identificam era Papa Ioan Paul II!

Mi-am amintit acest episod atunci când reciteam polemica găzduită de revista „22” în vara trecută, după crimele comise de Anders Breivik în tabăra de instruire ideologică a Partidului Muncitoresc din Norvegia, de extremă stângă. Unul dintre participantii la aceasta polemică afirma că sintagma „civilizație iudeo-creștină” nu are acoperire în realitate, ci este doar menită a proteja un anumit tip de discurs xenofob al Dreptei, îndreptat împotriva adepților Islamului. „Schimbaţi ce-i de schimbat în discursul antisemit al politicienilor români de pe vremuri: puneţi Europa în loc de România, multiculturalismul în locul liberalismului, pe islamici în locul evreilor, Sharia în locul Talmudului, şi veţi regăsi aproape fără alte schimbări substanţiale discursul extremei drepte europene de azi”, afirma respectivul autor. Dar este oare posibil să efectuăm mecanic astfel de substiutuiri? Dacă utilizarea sintagmei „civilizație iudeo-creștină” nu ar fi mai mult decât un instrument discursiv și disciplinar, atunci răspunsul ar putea fi afirmativ. Numai că lucrurile nu stau tocmai așa.

În realitate, conceptul de civilizație iudeo-creștină este mult mai vechi decât agenda actuală acestui început de secol XXI și precede cu mult valurile de imigrație forțată a musulmanilor în Europa. Consacrarea sa deplină s-a produs în timpul ultimului război mondial, atunci când a devenit o componentă centrală a discursului anti-nazist. Propaganda americană încerca să opună narativei naziste (în care Germania purta un război împotriva evreilor și slugilor lor) un discurs care se referea deseori la victimele catolice, protestante și evreiești ale lui Hitler. În cercurile creștine din Statele Unite exista convingerea că naziștii se vor îndrepta cu furie împotriva celor activi în bisericile creștine, odată ce vor încheia socotelile cu evreii. Astfel că au început să definescă nazismul ca pe un asalt totalitar împotriva „tradițiilor iudeo-creștine” ale Europei. Merită să deviem puțin de la subiectul acestui articol pentru a observa că rădăcinile sionismului creștin nu au nimic conjuctural ori dogmatic, ci sunt mult mai profunde, datând dintr-un moment al istoriei în care nimeni nu putea bănui că, doar câțiva ani mai tărziu, avea să se nască Statul Israel.

Îngrijorările cercurilor creștine din America nu erau lipsite de temei. Hitler nu a făcut niciodată un secret din faptul că dorește un „creștinism pozitiv”, epurat de elementul iudaic. Albert Speer, unul dintre apropiații lui Hitler, relatează în memoriile sale că acesta a fi afirmat că „religia mahomedană ar fi fost mult mai compatibilă cu noi decât Creștinismul. De ce a trebuit să fie Creștinismul [religia noastră], cu modestia și moliciunea sa”. Contrastul între civilizația iudeo-creștină și cea islamică, precum și afinitatea naziștilor cu cea din urmă, au fost observate de psihologul Carl Gustav Jung (un contemporan al lui Hitler) care și afirma următoarele: „Nu știm dacă Hitler va fonda un nou Islam. Este deja pe punctul să o facă; el e ca Mahomed. Starea de spirit în Germania este islamică; războinică şi islamică. Cu toţii sunt intoxicați cu zeul sălbatic. Acesta ar putea fi viitorul istoriei.” Observăm că utilizarea conceptului de civilizație iudeo-creștină și afirmarea distincției certe în raport cu civilizația islamică sunt cu mult anterioare prezenței unui însemnat element islamic în Europa ori conflictului între Statul Israel și lumea islamică. Utilizarea sa nu poate fi considerată un simptom de „islamo-fobie”, în sine un pseudo-concept, lipsit de substanță.

Semnificația conceptului de civilizație iudeo-creștină este dată de prezumpția existenței unei colecții de mituri comune populațiilor care au adoptat Iudaismul ori diverse forme de Creștinism, care ar fi condus la crearea unui set comun de valori fundamentale. Civilizația iudeo-creștină este construită pe aceste valori fundamentale. În timpul Războiului Rece, Occidentul și, în particular, Statele Unite au perceput Comunismul ca pe un atac la adresa valorilor iudeo-creștine, astfel că nu este suprinzător că toți marii președinți americani, de la Dwight Eisenhower până la Ronald Reagan, au folosit acest concept deseori. După încheierea Războiului Rece și implozia Lagărului Sovietic, conceptul a rămas central discursului Dreptei, dar a fost exilat într-o poziție periferică în discursul Stângii. Atunci când nu i se contestă existența, așa cum s-a întâmplat în articolul pe care l-am menționat mai sus, este considerat irelevant. Pentru Stânga post-modernistă și multi-culturalistă, narativele diverselor civilizații sunt la fel de relevante pentru Umanitate, indiferent dacă este vorba de triburile amazoniene care trăiesc încă în Epoca de Piatră sau de cei care explorează barierele cunoașterii. Toate sunt la fel de adevărate sau de false. Ne amintim că, în urmă cu câtiva ani, o Ministră a Educației din Israel a încercat să introducă în programa analitică lecții despre „Nakba” (adică, „Catastrofa” – modul în care țările arabe definesc proclamarea independenței Statului Israel). În viziunea sa stângistă ambele narative ale evenimentelor din 1948, cea israeliană și cea arabă, erau la fel de adevărate sau de false.

Argumentul stângist urmărește negarea afirmației conform căreia civilizația iudeo-creștină ar fi produs un pas înainte pentru spiritul uman și că, în acest moment, ar fi superioară altor civilizații, reprezentând pentru acestea o sursă de inspirație și învățare. Retorica stângistă asociază această afirmație cu fascismul ori cu rasismul, în funcție de dispoziția de moment a vorbitorului. Stângiștii susțin că un observator obiectiv, care ar fi analizat starea umanității la anul 1000, ar fi constat superioritatea tehnologică și economică a civilizației islamice. Actuala superioritate a civilizației iudeo-creștine este momentană și întâmplătoare, iar situația ar putea fi oricând inversată, fără a însemna că o civilizație umană este mai bună decât alta. Erorile acestui tip de raționament se găsesc în echivalarea superiorității unei civilizații cu superioritatea sa tehnologică și în adoptarea unei abordări statice, întemeiată pe analiza unor „fotografii” ale Umanității, ignorându-se dinamica din care au rezultat aceste „fotografii”. Într-adevăr, civilizația islamică a atins apogeul ritmului inovării tehnologice în acea perioadă istorică, rezultat al unor acumulări realizate în perioada pre-islamică de populațiile cucerite, ceea ce a permis ca expansiunea sa politică și militară să continue încă circa 500 de ani. Dar societățile islamice au rămas practic neschimbate în această perioadă de timp, blocate de rigiditate și imobilism. Pe de altă parte, o caracteristică esențială a civilizației iudeo-creștine este tocmai capacitatea sa de inovare socială continuă și de adaptare la provocările viitorului.

Rezultatele World Values Survey

Rezultatele World Values Survey

Există câteva inovări sociale absolut remarcabile care, în viziunea Dreptei, reprezintă contribuții ale civilizației iudeo-creștine la progresul umanității. Un concept care sintetizează acest gen de inovări ar fi „societatea tolerantă”. Baruch Spinoza apăra încă în sec. XVII „idealul politic al unei societăți tolerante, seculare și democratice”. Apoi ar fi „societatea deschisă”. Henri Bergson, în „Două surse de moralitate și religie”, afirma că una dintre acestea este tribală și promovează atașamentul între membri simultan cu ostilitatea față de non-membri, în timp ce cealaltă este deschisă și universală, conducând la un discurs în centrul căruia sunt plasate drepturile omului și protecția libertăților individuale, adică la o societate deschisă. Ar mai fi și „societatea pluralistă”, asociată de multe ori cu lucrările lui Isaiah Berlin, chiar dacă cel care a introdus acest concept în filosofia politică a fost pragmatistul american William James. În societatea pluralistă diverse grupuri prioritizează diferit valori, fără ca unul dintre grupuri să fie considerat a priori ca fiind superior celorlalte din punct de vedere etic. Opusul societății pluraliste este societatea monistă, un exemplu fiind societatea iraniană, în care unui grup (imamii) i se atribuie superioritatea etică în societate și, în consecință, privilegii politice.

„Societatea tolerantă”, „societatea deschisă” și „societatea pluralistă” sunt creații ale civilizației iudeo-creștine, iar procesul de învățare de pe urma cărora au rezultat a presupus tragedii și convulsii de proporția unor conflagrații globale. Dar valorile fundamentale iudeo-creștine au fost cele care au permis să se identifice, în cele din urmă, calea progresului. Datele colectate de World Values Survey ne demonstrează că și Spațiul Confucianist (Japonia, Taiwan, Hong-Kong, China, Corea) se plasează pe o traiectorie convergentă cu spațiile civilizației iudeo-creștine, căci societățile din acea zonă a globului au asimilat eficient inovările despre care vorbeam mai sus. Nici în cazul lor acest proces de învățare colectivă nu a fost ușor, fiind uneori precedat de o catastrofă politico-militara totală (cazul Japoniei). Dar învățarea este posibilă, astfel că și eforturile de catalizare a acestei învățări și de construcție asistată a statului sunt pe deplin justificate. Ajunși în acest punct al argumentației va trebui să remarcăm că acțiunile NATO (un adevărat braț militar al civilizației iudeo-creștine, chiar dacă nevoile luptei împotriva Comunismului au făcut să se strecoare în alianță o țară islamică) din Afganistan și Irak au fost pe deplin justificate. Ceea ce nu se justifică este retragerea bruscă a efectivelor militare din aceste țări, lăsând misiunea neîndeplinită până la capăt. Atâta timp cât societățile din aceste tări continuă să includă grupuri însemnate, poate chiar dominante, ostile deschis civilizației iudeo-creștine, retragerea este o opțiune complet greșită, ale cărei consecințe vor fi plătite cu un preț foarte piperat mai târziu.

Există o lecție pentru israelieni în ideile exprimate în acest articol. Nu poate exista o pace durabilă cu un stat palestinian vecin, atâta timp cât societatea palestiniană rămâne ostilă civilizației și valorilor iudeo-creștine. Din 1967 și până acum, Israelul a avut oportunitea și datoria morală de a asista și cataliza construcția unei societăți palestiniene curățată de acele formule islamice care o îndepărtează de calea progresului. A ratat această ocazie istorică. În schimb, a participat la Procesul de Pace de la Oslo, care era mort din clipa în care s-a născut și pe care nicio foaie de parcurs nu poate să-l aducă la viață. Dar acum Israelul are o nouă șansă istorică să facă ceea ce trebuia să facă de la bun început. Prin încercarea sa de a obține unilateral recunoașterea statalității, Autoritatea Palestiniană a făcut ca Acordurile de la Oslo să devină caduce, iar situația din Iudea și Samaria să revină la starea anterioară anului 1993. Dacă dorește să aibă parte de o pace durabilă, Israelul trebuie să facă ceea ce NATO nu pare dispus să ducă până la capăt în Afganistan și Irak.

[Articol publicat în publicația israeliana „Revista Mea” și în publicația electronică românească „Madame Blogary”]

Saga unui viking beat

29 Iulie 2011 3 comentarii

”Summa pia gratia nostra conservando corpora et custodita, de gente fera Normannica nos libera, quæ nostra vastat, Deus, regna.” (în traducere liberă, „acordă-ne nouă cea mai înaltă bunăvoință ferind și păzind trupurile noastre, salvându-ne de sălbăticia tribului oamenilor nordului care devastează ținuturile noastre, Doamne, stăpânul nostru”). Aflat încă sub impresia tragicelor evenimente din Norvegia, am început acest text cu un fragment din rugăciunea pe care o rosteau europenii în secolul IX e.n. pentru a se proteja de vikingi, căci mi-e teamă că atentatele din Oslo sunt doar începutul. Voi apela la câteva amintiri din anul petrecut în Stockholm pentru a vă introduce o parte dintre problemele care îi frământă pe mulți scandinavi și care pot cauza grozăvii încă și mai mari.

Prima amintire
Ați întâlnit vreodată un suedez beat? Teribilă și dezgustătoare experiență! Ar fi trebuit să-l vedeți pe amicul meu ca să înțelegeți. Alcoolul îi pulverizează, își pierd instantaneu inhibițiile, iar odată cu ele dispare și orice normă de comportament. Atunci am putut afla că, în spatele măstii sale de taciturn multicultural, amicul meu îi ura pe cei care i-au furat țara. A fost primul lucru pe care l-a spus atunci când aburii alcolului au început să-l învăluie întru totul, anume că Suedia multiculturală de azi este foarte departe de țara de acum 30 de ani, cea pe care o invidia o lume întreagă, și că dorește ca toți cei care au napădit-o între timp să se întoarcă acolo de unde au venit. Mi-a mai spus că lucrurile s-au schimbat mult și de cele mai multe ori în rău, iar asta este destul de clar pentru toată lumea.

Mi-am amintit cuvintele lui săptămâna trecută, atunci când citeam într-un ziar suedez că a fost adoptată propunerea de lege ca o minimă cunoaștere a limbii suedeze să nu poată să fie o condiție discriminatorie pentru obținerea unui loc de muncă, oricare ar fi acesta. În acest fel a fost legiferată o realitate de fapt, iar asta în ciuda faptului că guvernul oferea cursuri gratuite de limba suedeză pentru rezidenți. Dar asimilarea unor cunoștințe de bază de limba suedeză presupune un mic efort intelectual, pe care prea puțini dintre rezidenții proveniți din Orient sunt dispuși să-l facă. O astfel de persoană poate să solicite acum o poziție care presupune interacțiunea cu publicul fără a cunoaște limba suedeză, iar legea nu permite să fie refuzată. Acesta este multiculturalismul, pe care îl detesta atât de mult amicul meu suedez.

A doua amintire
Un român aflat în trecere prin Suedia mi-a povestit următoarea întâmplare. Se afla în Stockholm de o săptămână și trebuia să ia metroul din stația centrală, acolo unde se intersectează trei magistrale. Pentru cei care nu au avut ocazia să trăiască o perioadă de timp în Suedia, trebuie să vă spun că există un principiu pe care pare a se întemeia cultura inginerească suedeză, anume acela că orice lucru trebuie făcut în cel mai complicat mod cu putință. Astfel că a găsi peronul corect în T-Centralen nu era o sarcină evidentă, mai ales pentru o persoană care abia sosise în Stockholm în urmă cu câteva zile. Naiv și lipsit de experiență, amicul meu a decis să solicite ajutorul unui angajat de la Metrou cu evidente origini orientale, care nu părea a desfășura o activitate concretă în acel moment.

Tabara de instruire a Partidului Muncitoresc din Norvegia

Individul a înțeles cu greu ce spunea. „Probabil că nu cunoaște limba engleză”, și-a zis amicul meu; „poate că omul abia a învățat limba suedeză și nu i se putea cere să învețe încă o limbă, chiar dacă toți suedezii vorbesc fluent limba engleză”. Într-adevăr, amicul meu era cam naiv pe atunci. După un timp, omul a apărut cu încă doi colegi, care nici ei nu păreau ocupați cu munca, și au început să țină sfat. S-a mai scurs un sfert de oră, interval de timp în care românul nostru a trecut de la neliniște la panică, după care unul dintre cei trei s-a apropiat și l-a întrebat dacă nu vorbește cumva limba arabă. „Doresc să vorbesc cu o persoană de origine suedeză”, a răspuns el pe un ton răspicat. Omul s-a îndepărtat vizibil ofensat, dar a chemat totuși pe cineva, căci acest gen de oameni se intimidează atunci când îi pui la punct. În scurt timp a venit o vikingă enormă, îmbrăcată în uniforma neagră a serviciului de pază, căreia i-a spus în ce consta problema lui, ea i-a dat indrumarea potrivită și zece secunde mai târziu era pe peron.

A treia amintire
Bucătăriile din Suedia sunt foarte mari. Pentru suedezi, bucătăria este un spațiu social, echivalentul sufrageriei de la noi. Într-o astfel de bucătărie l-am cunoscut pe vecinul meu, pastor luteran din Lulea și fost volutar într-un kibbutz din Israel. De la el am aflat că, în acest moment, trăiesc în Suedia circa nouă milioane de oameni, dintre care mai mult de un milion sunt imigranți recenți și familiile lor, majoritatea provenind din țări musulmane. Suedezii i-au primit cu brațele deschise, căci asta corespundea tradiției lor de popor tolereant care, de-a lungul istoriei sale, a oferit refugiu celor care veneau din bazinul Mării Baltice și, în particular, evreilor din Germania și Polonia. La rândul lor, aceștia s-au integrat perfect și, păstrându-și tradițiile culturale și religioase, au îmbogățit societatea suedeză. Așa că politicile de „open immigration” și multiculturalism, pe care le promova elita politică stângistă, păreau a fi o idee bună acum 30 de ani.

Pastorul mi-a mai spus că povestea care le-a fost „vândută” de clasa politică suna cam așa: sistemul de educație din Suedia este cel mai bun din lume, astfel că toți cei care îl vor absolvi peste 20 de ani vor fi specialiști de înaltă calificare sau chiar direct manageri, dar vom avea nevoie și de personal mai puțin calificat, provenit din țările lumii a treia. Evident că era o aiureală; nu poate exista un sistem de educație care să producă numai genii și directori, oricât de performant ar fi. Iar multiculturalismul, promovat la rangul de politică de stat, a fost utilizat ca justificare și protecție pentru noul model socio-economic, care s-a dovedit falimentar în cele din urmă. Din punctul de vedere al așa-zișilor „progresiști” modelul era justificat, chiar dacă păstra relațiile de producție capitaliste, pentru că avea o natură emancipatoare, conformă cu principiile multiculturalismului. Pe de altă parte, multiculturalismul proteja modelul socio-economic bazat pe imigrarea deschisă, căci cei care l-ar fi contestat puteau fi acuzați de rasism.

Victimele lui Anders Breivik, cu două zile înainte de atac

Atunci când guvernanții din Suedia au introdus legi care combăteau discriminarea, în particular cea pe criterii etnice sau culturale, nimeni nu a avut nimic de obiectat, dar nici nu știau exact care vor fi consecințele. Problema a fost că grupurile de imigranți au venit în Suedia cu tot cu valorile lor, cu mecanismele lor pentru rezolvarea conflictelor și cu propria etică a muncii, complet diferite de cele ale suedezilor. În locul promisei prosperități, rezultatul a fost degradarea pronunțată a calitatății vieții, iar legile anti-rasiste au început să fie percepute ca mecanisme pentru privilegierea grupurilor imigrante în defavoarea populației autohtone. În afară de asta, politicienii stângiști păreau a adopta constant pozițiile grupurilor minoritare, considerând că asta presupune solidaritatea cu cei oprimați. Această stare de fapt a fost excelent exprimată de politicianul suedez (sic!) Adly Abu Hajar, care afirma că Suedia este cel mai bun stat islamic din lume!

A patra amintire
Puțin înainte să plec spre Stockholm m-am întâlnit cu cineva care fusese acolo înaintea mea și pe care l-am rugat să-mi dea câteva sfaturi. Mi-a spus că dacă nu port kipah sau un alt semn distinctiv în public, atunci nu voi avea probleme în Stockholm. Dar în Malmö situația este cu totul alta. Presa din Suedia scria că Centrul Wiesenthal a avertizat împotriva efectuării de călătorii prin sudul Suediei de către evrei, ceea ce a condus la anularea planurilor unor companii americane de a filma în acea zonă. Viața evreilor de acolo a devenit cvasi-imposibilă, astfel că vechea lor comunitate, care datează din vremea Ligii Hanseatice, își trăiește ultimele clipe. Iar reacția primarului stângist din Malmö, care se menține la putere de mai bine de 15 ani cu voturile imigranților musulmani, a fost de a recomanda evreilor să se distanțeze public de statul Israel și să-și ascundă identitatea!

Astfel de evoluții sunt privite cu circumspecție de mulți suedezi. Astăzi pleacă evreii, dar mâine cui îi va veni rândul?! Deja emigrația din Suedia este în creștere. Iar perpetuarea unui model socio-economic care a eșuat naște întrebări asupra motivației reale pentru care politica „imigrației deschise” este aplicată în continuare. Tot mai mulți suedezi cred că elita politică stângistă importă votanți care să o țină la putere indiferent de consecințe și că politicienii suedezi și-au trădat poporul. Suedia și întreaga Scandinavie (poate cu excepția notabilă a Finlandei) stau pe un butoi cu pulbere.

Anders Breivik

Săptămâna trecută citeam într-un ziar suedez că un individ aflat în stare de ebrietate a atacat cu un cuțit un grup de băieți de origine kurdă, care jucau fotbal. Unul dintre băieți a decedat. Înainte de asta, un suedez a fost arestat pentru că a deschis focul cu o pușcă cu lunetă asupra celor aflați într-o moschee. Atunci când înțelegem situația reală din țările scandinave atentatele lui Anders Breivik îndreptate împotriva Partidului Muncitoresc din Norvegia nu mai par atât de surpinzătoare.

Adoptarea politicilor de „imigrație deschisă” și multiculturalism în Norvegia într-un mod încă și mai sectar decât în Suedia, fără dezbatere și exilându-i din spațiul public pe cei care le contestau, a condus la marginalizarea unui important număr de cetățeni. Era inevitabil ca printre ei să existe și o persoană labilă psihic, care avea să facă un gest extrem. Dacă elita politică se va claustra într-un cadru dogmatic, va atribui aceste evenimente întâmplării sau, încă și mai grav, va căuta țapi ispășitori, atunci va comite o gravă eroare. În lipsa unor analize de profunzime și a unor dezbateri publice inclusive, conflictele interne ale societăților scandinave se vor manifesta în moduri încă și mai grave. Amintiți-vă „sălbăticia tribului oamenilor nordului”, la care se referea rugăciunea medievală cu care am început articolul.

(Articol publicat in „Revista mea” din Israel)

The Jewish Community of Sweden 2010 from Israel Up Close on Vimeo.